1031.
Părinte drag, de-ai fi lăsat
Părinte drag, de-ai fi lăsat
mantaua ta oștirii...
Însă cei răi te-au dezbrăcat
și hainele ți-au sfâșiat...
O, hainele iubirii...
Urmașul tău ți-a moștenit
mantaua suferinței
și-n toată țara, steag slăvit,
din plânsul lui neostoit,
a înălțat credinței.
Dar azi, ai libertății zori
ne-au păgubit de lacrimi;
cântare este-n sărbători,
dar n-are-ai plânsului fiori
ce vindecă de patimi.
Părinte drag, dac-ai ieși
de sub pământ afară,
pe câți din noi i-ai mai găsi
păzind al Oastei steag - și zi,
și noapte - peste țară?
Părinte drag, am lepădat
prea mulți a ta povață
și-n tabără ne-am înălțat
atâția zei pentru-nchinat
și dragostea ne-ngheață.
Lângă mormântul tău jurăm
să-mprospătăm credința
și sfâșiatul steag nălțăm, mai strâns
uniți să închinăm
spre cer recunoștința.
Veniți, dragi frați, veniți, veniți
să-ntoarcem la morminte;
din drumul rătăcit opriți,
spre naintașii dragi priviți
cu-aducere aminte.
Veniți, dragi frați, veniți cu flori,
cu lacrimi, cu cântare,
pătrunși de-aceiași dragi fiori,
azi, Păsării Măiestre-n zori,
s-aducem fiecare.
Să treacă Oastea și-acest prag,
și-această-nvolburare,
să regăsim slăvitul steag
ce l-a-nălțat urmașul drag
din plâns și din cântare.
Ca-n clipa marii Învieri,
topiți de-a Lui iubire,
uitând de tot ce-am plâns noi ieri,
cu naintașii - dragi străjeri -
să-L așteptăm pe Mire.