1042.
În clipa morții vede omul
În clipa morții vede omul
cum trebuia să fi trăit,
ce cale trebuia s-aleagă
s-ajungă bine la sfârșit.
Refren:
O, n-aștepta, o, n-aștepta,
c-atât de-aproape-i clipa ta,
primește-L pe Hristos acum,
să mergi la slavă, nu la scrum!
În clipa morții vede toată
deșertăciunea ce și-a strâns,
pe care-așa curând o lasă,
schimbând-o cu un veșnic plâns.
În clipa morții vede calea
păcatului pe care-a mers,
că nici un pas și nici o vorbă
și nici o faptă nu s-a șters.
În clipa morții vede groaza
în care se aruncă-mpins,
ce-i viermele ce nu mai moare,
ce-i focul cel pe veci nestins.
În clipa morții vede slava
ce-l aștepta, dar n-a crezut
și fericirea, și lumina
din cerul lui pe veci pierdut.
În clipa morții, - dar atuncea
e prea târziu, e prea târziu,
- un râs de-o clipă se plătește
cu plâns prea veșnic și pustiu.