105.
Sfâșiat de chinuri grele
Sfâșiat de chinuri grele
și cu ochi secați de plâns,
/ m-ai găsit atunci, Iisuse,
când la Sânul Tău m-ai strâns. /(bis)
M-amăgise rău păcatul
în prăpăstii fără fund,
/ și de Fața Ta, Iisuse,
mă făcuse să m-ascund. /(bis)
Să n-aud a Ta chemare,
glasul Tău să nu-l ascult,
/ mă dusese-n depărtare
tot mai tare, tot mai mult. /(bis)
Când eram în fund de vale,
plin de răni și chinuit,
/ mi-a părut c-aud pe culme
glasul Tău, Păstor iubit. /(bis)
Ți-ai făcut cu mâna cale
printre spini și peste stânci,
/ și Te-ai coborât la mine
până-n fund de văi adânci. /(bis)
M-ai salvat, și glasu-Ți
dulce iubitor mă mângâia:
/ - Vezi să nu mai cazi în rele,
ca să nu mai pați așa! /(bis)