1160.
În ceasul sfânt al serii
În ceasul sfânt al serii
cînd stelele răsar
doresc al privegherii
și-al rugăciunii har
răpit primește gîndul
al cerurilor mir
cînd tremură umplîndu-l
ca pe-un divin potir.
Se lasă fruntea caldă
pe sfânta Carte lin
și-n lacrimi dulci se scaldă
al dragostei suspin
și toate suie, toate
spre-al inimii sfânt țel
iubirea doar mă poate
nălța mai sfânt spre El.
Învăluită-n soare
S-ascunde Fața Lui
tot Cerul e-o chemare
și zboru-i larg și sui
un imn slăvit e gîndul
iar sufletul potir
și plouă-nfiorîndu-l
al harurilor șir.
...Și noaptea-i cine știe
spre-al zorilor hotar
cînd fruntea grea re-nvie
înveșmântată-n har.