121.
Nu-i pe lume înviere mai măreață
Nu-i pe lume înviere mai măreață
ca atunci când crapă noaptea de păcat
/ și Hristos renaște-un suflet la viață;
nu-i pe lume înviere mai măreață,
ceru-ntreg e-atunci un cântec minunat. /(bis)
Nu-i pe lume bucurie mai slăvită
ca aceea care-ți dăruie Iisus;
/viața-i har, iar moartea-i nuntă strălucită;
nu-i pe lume bucurie mai slăvită,
soarele-i atunci pe veci nemaiapus. /(bis)
Și nu este-n lume moarte mai senină
ca a celui ce-a umblat cu Dumnezeu.
/ Fericit se-avântă-n Veșnica Lumină,
nu-i pe lume-o biruință mai senină,
însorită de-un mai dulce curcubeu. /(bis)
Dă-mi, Iisuse, începutul și sfârșitul
unei vieți înflăcărate de-al Tău dor.
/ Pentru Slava ce-și așteaptă Răsăritul,
dă-mi, Iisuse, începutul și sfârșitul
credinciosului ostaș biruitor. /(bis)