Amară e lumina venită prea târziu

Amară e lumina venită prea tîrziu când lacrima neplînsă se varsă pe-un sicriu când floarea neadusă se-așează pe-un mormînt și prea tăcut se uită al dragostei cuvînt. Nu-ntîrzia când soțul te-așteaptă-nlăcrimat du-i dragostea curată și doru-mbrățișat căci în zadar e plînsul când timpul a trecut nici mii de doruri spuse nu șterg un dor tăcut. Nu-ntîrzia când mama te-așteaptă-n prag plîngînd du-i lacrima iubirii - și-un semn de oarecând căci în zadar vei merge cu plînsul la sicriu cît lacrima de-acuma nu-s mii de mai tîrziu. Nu-ntîrzia când Domnul te-așteaptă să-I descui vei sta-n curînd cu spaimă și tu la ușa Lui și dacă tu-ți pui ușii acum zăvorul greu așa-ți va pune mîine și ție Dumnezeu. Cumplită-i deșteptarea din visu-nșelător greu plîns e cel ce-așteaptă pe rîsul cel ușor și-amară e lumina venită prea tîrziu nebun e cel ce-așteaptă un plîns pîn-la sicriu!