123.
Primește-mă, Iubire, și mă sărută drag
Primește-mă, Iubire, și mă sărută drag
când vin de-așa departe și de demult acasă
/ și ca o mamă dulce
întâmpină-mă-n prag,
strângându-mă la sânu-ți
cu-o lacrimă duioasă. /(bis)
Primește-mă, Iertare, să plâng în poala ta,
ca după pocăința cea mai adânc curată
/ și leagă-mă cu lacrimi,
spre-a nu mă mai putea
să mă dezlege nimeni
de tine, niciodată. /(bis)
Primește-mă, Blândețe, să-mi alipesc pe veci
de sânul tău ființa atât de obosită;
/ și pacea ta cea dulce
deasupra-mi să-ți apleci,
făcându-mi pe vecie
căderea ispășită. /(bis)
Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt,
pe care rugăciunea e slobodă să plângă
/ și unde fericirea
e singurul cuvânt,
iar mâinile întinse
pot cerul tot să-l strângă. /(bis)
De-acolo te deschide apoi să mă primești,
o, Patria mea scumpă, în dulcea-ți limpezime,
/ și-apoi mi-nchide-n urmă
grădinile-ți cerești,
din ele, pe vecie,
să nu mă scoată nime... /(bis)