1273.
Numai Cuvântul semănat
Numai Cuvântul semănat
pentru-Adevăr cu-nflăcărare
nu piere-n veci nici nu-i uitat
ci-aduce-un rod mereu mai mare.
Numai cîntarea înălțînd
un sfînt fior spre veșnicie
nu poate veșteji nicicînd
ci-i ne-ncetată bucurie.
Numai cît timp ai petrecut
în rugăciune și-ascultare
rămîne-un bun nemaipierdut
de har și binecuvîntare.
Numai veșmîntul dăruit
și pîinea-n taină-mprăștiată
și simțămîntu-mpărtășit
nu le vei pierde niciodată.
Numai ce-ai dat curat prinos
numai ce-ai ars pentru iubire
numai ce-ai strîns pentru Hristos
le ai eternă moștenire.
... De-ai ști ce timp puțin mai ai
să-ți strîngi comorile acele
cît de grăbit ai sta să-ți dai
avutul lumii-ntregi pe ele!