13.
O, Părinte-al Mângâierii

O, Părinte-al Mângâierii,
vezi-mă din cerul sfânt,
/ căci în brațele durerii
și-n suspinuri mă frământ. /(bis)
Tinde-Ți mâna Ta cea dulce
spre-al vieții mele chin,
/ mâna care-mi poate-aduce
suferințelor alin. /(bis)
Și-mi coboară-n suflet iară
pacea mângâierii az',
/ căci mi-e inima amară
și-mi curg lacrimi pe obraz. /(bis)
Nopți întregi de taine pline
stau în rugă și veghez
/ și Te chem să vii la mine,
căci de Tine însetez. /(bis)
Zile-ntregi Te strig, Părinte,
și Te-aștept să vii curând,
/ mi-arde inima fierbinte,
după Tine sunt flămând. /(bis)
O Părinte-al Mângâierii,
vezi adâncu-n care gem,
/ căci din brațele durerii
cu amar suspin Te chem! /(bis)