132.
Sfârșit în suferinți și-n munci
Sfârșit în suferinți și-n munci,
cu lacrimile-n gene
/ eram când m-ai găsit atunci
căzut, Samaritene. /(bis)
M-ai ridicat milos din drum,
pe-asin m-ai pus la Tine,
/ iar eu, plângând, Ți-am spus: "De-acum,
fă orice vrei cu mine!" /(bis)
Uitat de toți și chinuit,
am plâns apoi departe,
/ Tu însă iarăși ai venit
și m-ai scăpat din moarte. /(bis)
M-ai prins de mână și mi-ai spus
să Te urmez pe Tine,
/ eu Te-am urmat mereu supus:
"Fă orice vrei cu mine!" /(bis)
Târziu, într-un spital uitat,
zăceam în chinuri grele
/ și numai Tu m-ai cercetat
în chinurile mele. /(bis)
La Sânul Tău iubit m-ai strâns,
durerea să se-aline;
/ înviorat, Iisuse-am plâns:
"Fă orice vrei cu mine!" /(bis)
Ajuns-am vremuri bune-apoi
și prins-am lumea dragă,
/ iar inima spre rele căi
cerca să mă atragă. /(bis)
Dar Tu-ntâlnindu-mă, mi-ai spus
că asta nu e bine;
/ am înțeles și m-am supus:
"Fă orice vrei cu mine!" /(bis)
Când, într-o toamnă, m-ai chemat
din satul fără nume,
/ Cuvântul Tău am ascultat
și m-am desprins de lume. /(bis)
M-ai prins de mână, eu, supus,
plecat-am după Tine
/ și-ngenunchind smerit am spus:
"Fă orice vrei cu mine!" /(bis)
M-ai pus să luminez. Și-arzând,
cu lacrimile-n gene,
/ vreau să mă mistui luminând
aici, Samaritene. /(bis)
Să-Ți fiu un slujitor supus,
s-ascult mereu de Tine,
/ să fiu al Tău pe veci, Iisus,
să faci ce vrei cu mine. /(bis)