134.
Căutat-am cândva umbra dulce
Căutat-am cândva umbra dulce
a unei părintești iubiri,
dar ce curând au dus-o iarna
și întristarea nicăiri.
Căutat-am umbra tinereții,
crezând în ea cu-adevărat,
/ dar ce curând a dus-o vântul
și urma cum i-a spulberat! /(bis)
Căutat-am umbra slavei lumii
și-n a' ei bunuri adăpost,
și-n prietenia ei un reazem;
dar, vai, ce-amăgitoare-au fost!
Căutat-am loc din umbră-n umbră,
mereu mințit, mereu sperând,
/ dar gol m-am dus din orice parte
și-amar am plâns de orice rând. /(bis)
Dar umbra Ta, Cel Preaputernic,
când am aflat-o fericit,
de câtă arșiță-ndelungă,
despovărat, m-am odihnit!...
O, Dulce Umbră, dă-mi odihna,
acum, trecând prin lumea rea,
/ și-apoi Te fă Lumină dulce
de Mâine-n veșnicia mea! /(bis)