135.
Domnul nostru Preaiubit
Domnul nostru Preaiubit,
noi rămânem una,
orice-ar fi de suferit,
azi și-ntotdeauna.
/ Fie apă, fie scrum,
plece orișicine,
noi n-avem de-ales alt drum
decât cel cu Tine./(bis)
Domnul nostru Preaiubit,
soarta ni-e legată,
drumul ni-e nedespărțit
azi și niciodată.
/ Fie-n glasul orișicui
miere sau blesteme,
nici vom vrea avutul lui,
nici nu ne vom teme./(bis)
Domnul nostru Preaiubit,
noi ne vrem cu Tine,
orice-ar fi de pătimit,
fie rău ori bine.
/ Te urmăm prin orice treci,
nu vom ține seamă,
Tu ești pentru noi pe veci
Frate, Soț și Mamă./(bis)