136.
Totdeauna pe-a Domnului cale
Totdeauna pe-a Domnului cale
au fost lupte și-au fost spini destui,
căci acei ce-au urmat voii Sale
trebuit-a să-I semene Lui.
N-a iubit lumea, nu, niciodată
pe-acei câți I-au urmat Lui cu zel,
ci cu-o ură mereu ne-mpăcată
i-a primit pe pământ ca pe El.
Dar cu ochii-ațintiți la răsplată,
prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleși niciodată,
ci-au trăit și-au murit biruind.
Nu-i la fel pentru toți încercarea,
nici nu-i vremea la toți într-un fel,
însă toți în vreun fel au chemarea
la un preț de dureri pentru El.
Cei ce fug sau, fricoși la-ncercare,
L-au lăsat sau vândut pe Iisus
rușinați se vor pierde-n uitare
alungați de blestemul de Sus.
Tu fii tare, că-n ziua-ncercării
e alegerea ta pentru har;
strălucit ești în haina ocării
când te urci răbdător pe calvar.
Tu cătușele-atunci le sărută
rugător pentru cei ce le-au pus,
că-n cereasca răbdare tăcută
semăna-vei atunci cu Iisus.
Iar prin moarte-nmiit vei culege
răsplătirea cerescului zel,
căci mereu astfel Domnul Și-alege
pe-acei ce-mpărăți-vor cu El.