1360.
De n-aș fi-avut căderi, Iisuse, de când m-am întâlnit cu Tine
De n-aș fi-avut căderi, Iisuse, de când m-am întâlnit cu Tine,
eu nu m-aș fi smerit adesea, nici nu știam cât rău e-n mine.
De nu m-ar fi zdrobit vrăjmașul ca să mă chinuie pe cale,
//o, nu i-aș fi-nțeles pe-aceia ce cad adesea în greșale.// (bis)
De nu mi-ar fi străpuns călcâiul și inima cu-atâtea rane,
eu n-aș fi-avut atâta milă de-atâtea suflete sărmane.
N-aș fi știut lega o rană, nici plânge lângă cel cu vină
//și nu puteam cu-atâta milă să caut spre-un suflet ce suspină.// (bis)
O, nu știam cum poți să dărui celui ce cade biruință,
cum mijlocești, cu ce iubire, să nu se piardă-a lui credință.
Nici nu știam cum scoli Tu iarăși mereu pe cel căzut pe cale,
//nici cum pe cel ce-și plânge vina îl speli cu harul Crucii Tale!// (bis)