137.
Nu priviți la suferința
Nu priviți la suferința
pentru Domnul cu-ntristare,
/ ea nu-i blestem, nici rușine,
ci e cinstea cea mai mare. /(bis)
Refren:
Suferința pentru Domnul
este harul strălucit,
/fericit e-acela care
e de ea învrednicit. /(bis)
Suferința pentru Domnul
nu e noapte, ci-i lumină,
/ nu e zbucium și-apăsare,
ci e liniște divină. /(bis)
Suferința pentru Domnul
nu-i cădere, ci-i nălțare,
/ nu e pierdere-n viață,
ci-i câștigul cel mai mare. /(bis)
Suferința pentru Domnul
nu e chin, ci-i mângâiere;
/ nu e plâns, ci-i cântec dulce;
nu-i slăbie, ci-i putere. /(bis)
Binecuvântați pe Domnul
când veți fi în încercare,
/ căci prin ea vă faceți vrednici
de răsplata viitoare. /(bis)
Nu cârtiți, nici nu vă plângeți,
ci-o răbdați cu bucurie,
/ căci ea trece, dar cununa
va rămâne pe vecie. /(bis)