1373.
A înflorit odată, demult, și pentru mine
A înflorit odată, demult, și pentru mine
cireșul din grădina Părintelui meu Bun
//și-a așteptat în floare, cu crengile lui pline
să mă întorc cu lacrimi din drumul meu nebun.// (bis)
Câți ani a plâns într-una cireșul drag în floare,
tot mai cu întristare, dar tot mai încărcat!
//Câți ani a plâns și Tatăl, privind departe-n zare,
mereu dorind să-ntoarcă pierdutul fiu plecat!// (bis)
Dar a venit o clipă... am auzit o șoaptă
adusă cu iubire de-un sol din cer venit:
//- Întoarce-te Acasă, că Tatăl tău te-așteaptă,
privește-n zare semnul: Cireșul înflorit.// (bis)
Cu teamă și rușine, mi-am hotărât plecarea,
dar tremuram la gândul când am să-L întâlnesc;
//era o primăvară cu flori pe toată zarea
când a lucit în mine tot soarele ceresc.// (bis)
...N-am mai văzut pe nimeni decât o Mână dulce,
strângându-mă fierbinte la sânul cel mai drag
//si-o față strălucită și-un sfânt sărut în Cruce
și Casa mea de Aur cu îngerii pe prag.// (bis)
Slăvită fii tu veșnic, Iubire iertătoare
și Milă nesfârșită, ce-ai așteptat mereu!
//Și tu, chemare sfântă, și tu, cireș în floare,
și tu, eternă clipă când am venit și eu...// (bis)