1375.

Al Tău Nume nu-i nici unul dintre câte se rostesc

Al Tău Nume nu-i nici unul dintre câte se rostesc sau se pot rosti- oricare ar fi-n graiul omenesc. Tu - sau noi - Ți-am dat un Nume, să putem cumva vorbi despre Tine, Care, altfel, n-am știut cum Te numi. Dar adevăratu-Ți Nume e-ntr-un fel în care nu-s poate nici în Cer cuvinte ca să poată-așa fi spus. Noi, cu graiul, cu condeiul, sau cu tot ce-am mai avea, niciodată-al Tău Sfânt Nume a-L cuprinde n-am putea. Numai inima, în clipe de extaz, de har, de rai, bănuiește doar frum'sețea Numelui pe Care-L ai. Slavă-acestui Nume Tainic, Minunat și Sfânt, și 'Nalt, Care-o să-L cântăm cum este doar cu graiul celălalt!