14.
O Doamne, ai milă de cei care-i chemi
O Doamne, ai milă de cei care-i chemi
să vină pe urmele Tale,
/ ajută-i în lupta din grelele vremi,
nimic să nu-i frângă pe cale. /(bis)
Ajută-l pe-acel care-n urmă-a lăsat
prea mari prietenii sau păcate,
/ să nu-l mai întoarcă din drumul
curat dorința spre cele lăsate. /(bis)
Ajută-l pe-acel ce-a lăsat pe pământ
iubiri prea adânci și prea grele,
/ să nu-Ți lase calea cu sufletul frânt
și inima-ntoarsă spre ele. /(bis)
Ajută-l pe-acel ce-a lăsat multe-averi
și scapă-l de orice robie,
/ ca slobod de-a' lumii deșarte poveri
să-Ți poată urma numai Ție. /(bis)
Ajută-l pe-acela cu suflet legat
ce-ascunse păcate mai ține;
/ pe-acel care Tu nu-l desparți de păcat,
păcatu-l desparte de Tine. /(bis)
Ajută-l pe-acel ce, plecând, lasă tot,
pe veci să se rupă de toate,
/ să n-ajungă stâlp ca femeia lui Lot
privind blestemata cetate. /(bis)
Ajută-l pe-acel ce-a ajuns pe altar
și nu-i pregătit de junghiere,
/ să nu-l prindă frica de-al morții hotar,
pierind la un pas de-nviere. /(bis)
Ajută-i pe toți, când e clipa cea grea,
să biruie tot ce-i mai leagă,
/ ca dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta
să afle-a Ta dragoste-ntreagă. /(bis)