1401.
Când mă silesc să merg în sus
Când mă silesc să merg în sus,
eu am mereu pe cale
avânt și-ndemn, lubit lisus,
urcușul urmei Tale.
Când mă silesc să mă cobor
spre-adâncuri mai smerite,
eu am îndemn stăruitor
tot urmele-Ți sfințite.
Când caut al rugăciunii loc
și-a Tatălui privire,
îndemnul Tău îmi toarnă foc
și urma Ta, sfințire.
Când suferinți mă ard afund
și-mi ustură durerea,
de-a Ta răbdare mă pătrund
și-mi ren’noiesc puterea.
Când cad în lupta Ta înfrânt,
când gem zdrobit pe cale,
când ostenit și singur sânt
privesc urmele Tale.
Privirea lor mi-aprinde iar
curaj și-avânt în mine
spre orice chin, spre orice har
să merg smerit, ca Tine!