1403.
Când Te-ai plecat spre noi, lisuse, ai vrut ca să putem spera
Când Te-ai plecat spre noi, lisuse, ai vrut ca să putem spera
//că, ridicându-ne pe vârfuri, putem atinge talpa Ta. //(bis)
lisus, lisus, Iisus, Iisus, putem atinge talpa Ta.
În cea mai îngerească clipă, noi ne-am ‘nălțat abia atât
//cât Tu, în cea mai omenească, spre noi mai mult ai coborât. //(bis)
lisus, lisus, lisus, Iisus, spre noi mai mult ai coborât.
Cu ce-aveam mai ceresc în fire, atunci parcă-am atins ceva
//din ceea ce-a putut să fie mai pământesc în firea Ta. //(bis)
Iisus, lisus, lisus, isus, mai pământesc în firea Ta.
Dar haru-atingerii slăvite ne-a străbătut cu-acei fiori
//ce ne-au cuprins pe veci în Tine, făcându-ne nemuritori. //(bis)
lisus, lisus, Iisus, Iisus, făcându-ne nemuritori.
Minunea Golgotei Divine s-a-nveșnicit deplin apoi,
//un strop înomenit din Tine ne-a îndumnezeit pe noi. //(bis)
lisus, lisus, lisus, lisus, ne-a îndumnezeit pe noi.