1411.
Nu pot să tac… (bis) O sfântă pară îmi arde inima mereu
//Nu pot să tac…// (bis) O sfântă pară îmi arde inima mereu,
dac-aș tăcea, aș ști că merit să mă alunge Dumnezeu.
//Nu pot să tac //(bis) când Adevărul să-l apăr și să-l spun mă vrea,
puterea lui nu-i chin, nici aur s-o-ntreacă-n conștiința mea.
//Nu pot să tac //(bis) când văd vrăjmașul stricând Lucrarea lui Hristos,
când văd pierind nevinovații și-l văd râzând pe mincinos.
//Nu pot să tac //(bis) vâzând dreptatea călcată de-al trufiei plac,
când văd iubirea pângărită, nu pot să tac, nu pot să tac!
//Nu pot să tac //(bis) chiar dacă încă de mulți sunt socotit nebun,
știu bine că sosește ziua s-adeverească tot ce spun.
//...O, n-am uitat //(bis) cât preț de sânge și chin am dat că n-am tăcut,
că nu-i pe trupul meu vreo parte să n-aibă-un semn de răni făcut.
//Și n-am uitat //(bis) că poate încă urzi minciuna răul plac,
știu calea Golgotei… și totuși nu pot să tac, nu pot să tac.
//Că de-aș tăcea //(bis), cumplita pară a tot ce tac, deși-am știut,
mi-ar arde veșnic conștiinta, și-aș merita, căci am tăcut.
//Și n-am să tac //(bis), ci pân’ la moarte striga-voi graiul cel ceresc,
mei greu e chinul conștiinței ca orișicare chin lumesc.