1425.
O, cum să pot departe de lupta Ta să stau
O, cum să pot departe de lupta Ta să stau
când numai ea-mi dă vieții un rost înalt pe lume,
de fiecare dată când sabia-mi reiau
vin valuri de lumină puternic să mă-ndrume!
Prea rar mi-aduc aminte cu frică să fi stat
în fața vrăjmășiei cumplit dezlănțuite,
ci-n liniștea răbdării, crezând, am așteptat
să dobândesc cununa învingerii dorite.
N-am îmbrăcat vreodată a urii arme, nici
n-am folosit săgeata minciunii și-a bârfirii;
oricât mi-au fost vrăjmașii de răi, nedrepți și mici
i-am înfruntat cu arma dreptății și-a iubirii.
...Azi, lupta-i tot aceeași, dar parcă mai în toi,
în rânduri primenite mai noi vin luptătorii,
vrăjmașii dau atacuri mai crâncene și noi,
dar Marea Biruință măreț și-anunță zorii.
În locul meu vin alții mai tineri și mai tari
ce-n braț și mai puternic știu sabia s-o poarte,
eu merg cum pot, în urmă, cu primii voluntari,
dar tot nu-mi lepăd spada și scutul pân’ la moarte.
Tot ce e lut în mine odată va pieri,
dar va rămâne veșnic armura mea-ncercată
și Spada, și Solia - care-au putut greși,
dar n-au trădat pe Domnul și Frații niciodată!