1431.
O, Doamne, fericit e-acela care-a putut trăi-nțelept
O, Doamne, fericit e-acela care-a putut trăi-nțelept:
-slujind Iubirea și-Adevărul să fie-amândurora drept,
să nu greșească nici Iubirii când apără-Adevărul Sfânt,
nici Adevărul să nu-l calce pentru-al Iubirii legământ.
C-atât de rar putem și minții, și inimii fi-ascultători,
ci toți ori uneia îi suntem, ori alteia părtinitori…
Când Adevărul poruncește să spui ce Dragostea n-ar vrea,
cine-ar putea găsi măsura spre-a nu greși nici uneia?
Când Dragostea ar vrea s-acoperi ce Adevărul vrea să spui
-a cui s-asculți și-a cui să-nlături, a ei poruncă sau a lui?
Căci, Doamne, numai Tu știi Singur de câte ori m-am chinuit
între-Adevăr și-ntre Iubire, când mângâiat, când osândit…
Când mângâiat c-ascult Iubirea, când osândit c-o prea ascult
sau întristat c-am părăsit-o ținând la Adevăr prea mult…
Lumină veșnic Ne-greșită, desăvârșește-mă-n Hristos
să le-mpreun nedespărțite, ci-ntrepătrunse armonios!
Că-n El Iubirea-i Adevărul, iar Adevărul este Ea,
cum cei doi ochi mi-s o vedere așa să le-am în viața mea,
așa să le-am să văd deodată și drept, și limpede, și ‘nalt…
să nu-nchid unul niciodată când nu-l deschid pe celălalt!