144.
Tot ce-am cântat cândva mai dulce
Tot ce-am cântat cândva mai dulce
și tot ce-am plâns cândva mai drag
îmi vor învinui cuvântul
dac-am să pot să-l mai retrag.
Tot ce mi-ai dat, umplându-mi casa
și lumea, și vecia mea,
/ mi-ar arde mâinile și gura,
Iisuse, dacă Ți-aș tăcea. /(bis)
Tot ce-a fost martor fericirii
din zi și noapte, ani de ani,
și prietenii iubirii mele
mi-ar fi cei mai aprinși dușmani.
Tot ce-a spus gura mea mai dulce
și mi-a scris mâna mai frumos
/ s-ar face cel mai aspru blestem
dacă Ți-aș fi necredincios. /(bis)
Tot frigul meu și toată foamea,
și sărăcia din trecut
m-ar blestema ca pe-un nemernic
dac-aș uita ce mi-ai făcut.
Rușinea toată și noroiul
ce-al Tău sărut mi le-a spălat
/ s-ar prăbuși în veci pe mine
dac-aș uita ce Tu mi-ai dat. /(bis)