145.
Un cântec preadulce-nvățat-am în lume
Un cântec preadulce-nvățat-am în lume,
îl cânt pe tot locul mereu să răsune,
cântarea mea e scurtă, se cântă într-un fel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)
Chiar El mi-a fost Dascăl l-această cântare,
lovindu-mă cu multe necazuri amare,
m-a-nvățat s-o cânt cu râvnă și zel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)
El cuibul de-acasă mi-l sparse-ntr-o vară,
pribeag mă trimise prin lume și țară,
simțindu-mă singur, să cânt singurel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)
O, scumpii mei frați, gândiți-vă bine,
că orice necaz în lume ne vine
pe noi să ne-nvețe să cântăm într-un fel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)
Cu-această cântare mereu ne-ntărim,
când moartea veni-va, cu drag s-o primim,
ca pe o solie ce ne duce la El:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)