1454.
Pentru marea mea plecare, Doame-aș vrea să-mi cer iertare
Pentru marea mea plecare, Doame-aș vrea să-mi cer iertare
de la lună, de la soare, de la steaua căzătoare,
de la toți ce m-au văzut când am râs și n-am crezut,
de la tot ce-am întristat când am zis că nu-i păcat…
Cer iertare,- plâns străin cărui nu ți-am dat alin,
cer iertare,- dor ascuns cărui nu ți-am dat răspuns,
cer iertare,- gând rămas cărui n-am mai mers un pas
și nu ți-am mai dat un ceas, și nu ți-am mai spus un glas.
Și-aș mai cere, tot a cere să mă ierte-orice durere
care suferea-n tăcere și eu nu-i dam mângâiere,
să mă ierte setea arsă și binețea neîntoarsă,
și privirea ocolită, și blândețea ne-mplinită.
Doamne, numai Tu mai poți să-mi ierți vina pentru toți,
căci iarba care-am călcat s-a cosit și s-a uscat
și inima ce-am zdrobit a căzut și-a putrezit
și nu-i cine-a mă ierta, Doamne, numai mila Ta.