1461.
Prin nașterea în lumea asta, noi am venit într-un exil
Prin nașterea în lumea asta, noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire - și timpul rânduindu-ni-l…
Când slujba noastră și când timpul cel hotărât va fi-mplinit,
noi, fericiți, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.
Dar chiar și-aici ce dulci popasuri ne-ai rânduit din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi știut privi ‘nainte cum știm acum privi ‘napoi,
cu cât mai plin de bucurie și-ncredere-ai fi mers cu noi!
Și-acum, când ceva ni se-ntâmplă și trec prin noi niște fiori,
deși nu știm nimic ‘nainte, stăm liniștiți și-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, - Tu singur știi ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! - și totuși ce pace ne-ai statornicit!
De cate ori am fost ‘nainte la vreo răscruce ca acum,
eram atât de plini de teamă și ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omenește, am fi să fie și mai grea,
cu câtă liniște ne umpli ființa chiar privind la ea!
Nu-i oare, chiar și asta, Doamne, un semn dumnezeiesc și sfânt
că tot ce ni se-ntâmpla-i planul ce-l ai cu noi pe-acest pământ?
Și chiar încrederea cea tare ce-ai pus-o-n noi în voia Ta
nu-i, oare, tocmai ea dovada că Tu ești cel ce vei lucra?
...O, fie voia Ta, Părinte, noi fericiți Te preamărim,
și-ngenuncheați smeriți alături vrem liniștiți să Ți-i-mplinim,
fă să privim numai spre Tine și numai spre Cuvântul Tău,
crezând mereu cu neclintire că-i bine tot ce pare rău!
Vrem să ne-ncredem mai puternic ca orișicând în Mâna Ta,
că noi nici bănuim acuma ce Tu mai vrei a ne-arăta.
Când Doamne, pân’ acum cu nimeni n-ai mai lucrat așa frumos,
cum să nu credem noi că astăzi ne dai un har mai luminos?
Și când trecutul tot ne este atât de plin cât îl vedem,
cum n-ar fi mai degrab’ cu slavă tot viitorul ce-l avem?
...O,-ncredeți-vă-n El puternic, voi, frații mei, pe noul drum,
că tot ce-a fost cu noi pân’ astăzi - e pentru ce va-ncepe-acum!