1462.
Privesc cum crinii
Privesc cum crinii
albi ai grădinii
nu torc, nici țes,
//totuși, Tu, Tată
i-mbraci deodată
în strai ales.// (bis)
Și corbii care
nu țin grânare
strângând cu zor,
//totuși, Tu, Tată
cum le dai, iată,
mâncarea lor!// (bis)
Nu se vând, oare,
cinci vrăbioare
cu doi bănuți?
-Totuși niciuna
n-o ia furtuna,
că Tu-i ajuți.// (bis)
De ce noi, oare,
cu-ngrijorare
ne frământăm,
//când e mai bine
întâi pe Tine
să Te căutăm?// (bis)