148.

Vei veni, Iisuse, știm că vei veni

Vei veni, Iisuse, știm că vei veni și pe nori cu slavă Tu vei răsări. / Mare va fi Ziua când ai să cobori - Sărbătoarea celor fără sărbători./(bis) La nevinovații care gem și plâng, sub poveri nedrepte, răbdători, se frâng, / le vei da scăpare când iar ai să vii - Bucuria celor fără bucurii./(bis) Lumea n-are milă pentru cei smeriți, nesecate lacrimi plâng cei oropsiți, / Tu le vei aduce leacul ranei lor - Ajutorul celor fără ajutor./(bis) Tu nu-i uiți, Iisuse, pe cei blânzi și buni, împlini-vei dorul caldei rugăciuni, / capăt ne vei pune oricăror dureri - Mângâierea celor fără mângâieri./(bis)