1485.
Semănătorii Oastei sfinte s-au dus din zori la semănat
Semănătorii Oastei sfinte s-au dus din zori la semănat.
Ales-au doar semințe bune ca să culeagă “rod bogat”.
Trudit-au pe ogorul Oastei, lucrând din zori până-n apus
//jertfind a lor viață-ntreagă de dragul Domnului Iisus.// (bis)
Rostit-au cu mult zel Cuvântul la toți pe câți i-au întâlnit
și i-a întors din calea morții pe mulți cu sufletul zdrobit.
Așa s-a dăruit ca jertfă gornistul nostru preaiubit,
//care prin trâmbița măiastră din somnul morții ne-a trezit.// (bis)
Părinte ce-și vându averea de dragul Domnului Hristos
să poată tipări Cuvântul pentru ostașii lui Hristos.
Dar nu știm de se va mai naște un alt părinte jertfitor
//cuprins de dragoste fierbinte pentru credință și popor.// (bis)