1492.
Spune-ți inimii să tacă în durere și-n mânie
Spune-ți inimii să tacă în durere și-n mânie,
că-n mânie și-n durere omul spune ce nu știe
și lucrează ce nu-i bine, și ia hotărâri nebune;
//-a putea tăcea-n mânie este-o mare-nțelepciune.//(bis)
Spune-ți inimii să rabde la necaz și la-ncercare,
nu regretă niciodată cel ce a avut răbdare
dar regretă totdeauna cel ce n-a lăsat să treacă
//și-a spus vorba ne-nțeleaptă, care trebuia s-o tacă.// (bis)
Spune-ți inimii s-aștepte când știi bine c-ai dreptate,
vine-o zi când ea se ‘nalță mai puternic decât toate
n-a rămas nici de rușine, nici de pagubă vreodată
//cel ce-a așteptat dreptatea ce-i fusese încălcată.// (bis)
Spune-ți inimii să creadă chiar și-n vremile mai grele,
Dumnezeu e totdeauna mai puternic decât ele;
vremurile nu țin veșnic, pe tirani îi ia furtuna,
//Dumnezeu, pe cel ce crede, însă-l scapă totdeauna.// (bis)
Spune-ți inimii să lupte pentru cauza cea frumoasă,
adevărul, de rușine, Dumnezeu în veci nu-l lasă,
nici iubirea înjosită, nici dreptatea în osândă;
//cine luptă pentru ele fie sigur de izbândă.// (bis)