150.
Scăldat cu sufletul în soare
Scăldat cu sufletul în soare
m-afund în Harul Tău iubit;
pân' la slăvita Sărbătoare
mai este de călătorit.
Mai am să merg, mai este cale,
cu sufletul aprins de dor,
/ prin raza dulce-a Crucii Tale,
eu merg (bis) spre sfântul Viitor./(bis)
Iubirea-Ți dulce mă-nfășoară
în vălul ei neprihănit
și merg cu inima ușoară,
și merg cu gândul fericit;
spre Tine năzuiesc întruna
despovărat de tot ce-i greu,
/ privind cu lacrimi spre cununa
ce-o am (bis) la Tine, Domnul meu./(bis)
Te rog, fă-mi tot mai dulce zborul
spre înălțimile cerești
și tot mai pașnic Viitorul
în care ai să mă primești.
Să uit durerile-ndurate
și pământescul meu suspin
/ și-n strălucitele-Ți palate
să-mi aflu (bis) veșnicul alin./(bis)