1517.
Tu ești Acela ce-n gerul aspru dezgheți a’ inimii-mi simțiri
Tu ești Acela ce-n gerul aspru dezgheți a’ inimii-mi simțiri
și faci să-mi curgă-a rugăciunii liniștitoare șiroiri.
Tu ești Acela Care-n jarul cuptorului aprins cobori
și-i răcorești pân la răbdare chinuitoarele-i vâlvori.
Tu ești Acel ce-n susur dulce treci peste gândul meu ades’
și-n tot ce-aș vrea să-ntreb mi-aduce dumnezeiescul înțeles.
Tu ești Acel a Cărui treceri ca un ceresc parfum rămân
și-al Cărui cântec de iubire îmi arde duhul când l-îngân.
Tu ești Acel ce-ntotdeauna doar blând și dulce mi-ai șoptit;
ca vuietul și ca furtuna nicicând la mine n-ai venit.
Tu ești Acela, Scump Iisuse, o, cum Te recunosc și-acum,
când treci și-mi lași atât de dulce dumnezeiescul Tău parfum!