1543.

Psalmul 42-

-Psalmul 42- Cum dorește-un cerb izvorul limpezilor ape astfel Te doresc eu, Doamne, să Te am aproape! //Sufletul meu după Tine, Doamne, însetează, oare când a mea privire Fața o să-Ți vază?// (bis) Mă hrănesc și zi și noapte numai cu suspine când îmi spun toți:”Nu mai este Dumnezeu cu tine!” //Mi-amintesc…și-mi vărs tot focul inimii zdrobite, cum mergeam odată-n frunte de mulțimi iubite,// (bis) cum mergeam spre Casa Sfântă, vesel și-n cântare, și-mi urmau mulțimi în albă zi de sărbătoare… //Suflete, de ce gemi iarăși și-ai mâhnire-amară? -Ai în Dumnezeu nădejde, căci slăvi-L-voi iară!// (bis) El îmi este totdeauna sfântă mântuire, Dumnezeul meu Puternic, Marea-mi Izbăvire. //Întristat adânc e, Doamne, sufletul din mine, de aceea-n locuri grele mă gândesc la Tine.// (bis) Un val cheamă-alt val cu vuiet de căderi de ape, valuri și talazuri, Doamne, gata-s să mă-ngroape. //Ziua, Domnul mă ajuta, noaptea-I fac cântare înălțând o rugăciune Domnului meu Tare.// (bis) De aceea zic eu:”Doamne, Stânca vieții mele, pentru ce mă uiți în lupta valurilor grele? //de ce trebuie să umblu plin de întristare sub puterea cea vrăjmașă, grea și-apăsătoare?”// (bis) Parcă oasele-mi se sfarmă când mă râd vrăjmașii: -”Unde-ți este Dumnezeul?” - glăsuind trufașii. //Pentru ce suspini în mine, suflete sărmane, de ce te mâhnești și gemi tu, suflet plin de rane?// (bis) Ai în Dumnezeu nădejde, căci cânta-I-voi iară; El mi-e mântuirea, Domnul, Sfânta mea Comoară!