1549.
În timpul vieții mele, de suflet nu știam
În timpul vieții mele, de suflet nu știam,
din zori și până-n seară, nepăsător trăiam.
Eram robit de lume, în făr’delegi zăceam,
tu te rugai măicuță, dar eu nu te-auzeam.
Refren
//A' mamei rugăciuni, //(bis)
în viață fac mereu minuni!
A' mamei rugăciuni!
-Fugi de păcat, copile! cu lacrimi, mă-ndemnai.
Eu n-ascultam de tine, și tu, mamă, plângeai.
Plecai, apoi, de-acasă, om fără căpătâi,
când tu-mi strigai din poartă:-Rămâi, te rog, rămâi!
Dar n-am întors privirea și n-am vrut să te-ascult,
iar tu, Măicuței Sfinte, i te rugai mai mult:
-Adu-mi copilu-acasă, mi-l smulge dintre spini,
fă-i inima curată și ochii iar senini!
Și mă visai măicuța, credeai că-n poartă bat,
dar eu eram departe, în pofte și-n păcat.
Tu însă, scumpă mamă, de dorul meu, plângeai
și-n rugi tot mai aprinse la Domnul mijloceai…
...Dar iată, într-o seară, credința mamei-a-nvins
și harul pocăinței în flăcări, m-a cuprins.
M-am îngrozit de mine, de tot trecutul meu,
și-am înviat, prin lacrimi, om nou, din Dumnezeu.