156.
De nu-mi erai decât un prieten
De nu-mi erai decât un prieten,
oricât de-apropiat cândva,
Te-aș fi putut uita, Iisuse -
dar Tu ești Prietenia mea.
De nu-mi erai decât un cântec,
oricât de drag, Te-ai fi-nvechit -
dar Tu-mi ești Armonia însăși,
în veci mai nou și mai dorit. (bis)
De nu-mi erai decât un nume,
puteam să-l uit, oricum erai -
dar Tu-mi ești pentru veci, Iisuse,
tot scumpul vieții mele Rai.
De nu-mi erai decât un zâmbet,
ușor Te-aș fi putut uita -
dar Tu-mi ești toată Fericirea
din care-mi scot iubirea mea. (bis)
De nu-mi erai decât o rază,
vreo noapte Te-ar fi-ntunecat -
dar Tu-mi ești Soarele Vieții
desăvârșit și minunat.
Cum să Te uit atunci, Iisuse,
orice-ar veni și-oricine-ar vrea,
când Tu-mi ești Răsuflarea vieții,
Ființa și Mișcarea mea? (bis)