1574.
Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii n-au murit
Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii n-au murit
ci dorm frumos ca după o muncă fericită,
pe chipul lor cel veșnic e-un zâmbet strălucit,
lăsat de datoria cu dragoste-mplinită
- cei care mor în Domnul au chipul strălucit.
Priviti acum, când drumul la capăt le-a ajuns,
cât de măreț e cerul în care ei intrară,
în sfintele lor umbre ce soare-a fost ascuns
și cât de sfinte urme prin lume ei lăsară
- cei care mor în Domnul în soare s-au ascuns.
...Nu-ti pese de viată, ostaș al lui Hristos,
o clipă nu sta-n cumpăt a ți-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit și glorios
cât cel în care-Și 'nalță lisus Hristos martirii!
- cei care mor în Domnul au cerul glorios.
Nu-ti pară rău de moarte, viteaz al lui lisus,
căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire,
nu înaintea morți, ci după ea ți-a spus
Hristos că te așteaptă a Slavei răsplătire
- cel care mor în Domnul au slava lui lisus.
Cei care mor în Domnul - și pentru El - sunt vii,
mai vii ca toți eroii oricăror alte sfere,
el strălucesc pe-ntinsul întregii veșnicii
cu slava-n care-i 'naltă Întâia Înviere..
- cei care mor în Domnul în El sunt veșnic vii!