166.
O, când mi se-ntoarce privirea spre El
O, când mi se-ntoarce privirea spre El,
lumină și zâmbet mi-e fața
și inima-mi umple fiorul acel
ce nalță-ntr-o clipă viața.
Atunci norii negri de griji și tristeți
se duc cum se duce-o clipire
/ și-n suflet revarsă seninul măreț
cântare, lumină, iubire. /(bis)
Atunci nu sunt singur și nu sunt străin,
oricât e de mare pustia,
căci gândul îmi cântă iar duhul mi-e plin
de harul ce-l dă părtășia.
Atunci orice frică și teamă dispar
și-n fața cumplitei primejdii,
/ în inimă-mi vine o fără hotar
tărie - îndemnul nădejdii. /(bis)
Atunci încetează al rănilor chin,
oricât e de cruntă lovirea,
iar fața zdrobită mi-o umple deplin
blândețea, iertarea, iubirea.
Atunci pier și neguri, și noapte, și nori
de spaime, 'ndoieli și ispite,
/ iar cerul mi-l umple cu sute de sori
Lumina Privirii Iubite... /(bis)
/ O, când mi se-ntoarce privirea în Sus,
uit ura, și chinul, și tina
și simt cum mă-nvăluie-n Tine, Iisus,
Lumina, Lumina, Lumina... /(bis)