200.
Coboară ziua-nspre-asfințit
Coboară ziua-nspre-asfințit
ca viața-n bătrânețe,
lumina-i trece liniștit
spre-o altă tinerețe.
Crezând aceleiași porunci
ce le-a-ntocmit cărare,
/ trec toate-urmând mereu de-atunci
eterna ascultare. /(bis)
Nici unele nu stau din drum,
nici nu se-abat din cale,
ci toate țin, ca-ntâi, și-acum
porunca voii Sale.
Urmează după noapte zi
și iarnă după vară,
/ merg toate-toate cum ar fi
întâia zi și seară... /(bis)
...Învață-mă, firesc amurg,
eternele povețe
prin care zilele să-mi scurg
spre-o sfântă tinerețe.
Și când, c-un ultim asfințit,
viața mea-nceta-va,
/ să-i moștenesc desăvârșit,
nemaiapusă, slava. /(bis)