201.
Ce dușmănit ești Tu acum
Ce dușmănit ești Tu acum
pe unde mergi cu mine,
vrăjmașii Tăi m-ar rupe-n drum,
de-ar ști că merg cu Tine!
Când la ospățul lor m-ar vrea,
las mesele lor pline
/ și, dezlegând merindea mea,
mănânc ce pot cu Tine. /(bis)
Când îmi îmbie-un așternut
ce cald și moale-ar ține,
eu merg în colțul meu tăcut
și-adorm lipit de Tine.
Când ei mă vor cu ei s-alerg
la patimi și rușine,
/ rămân napoi de toți și merg
pe calea mea cu Tine. /(bis)
Când ei mă-ndeamnă să îmbrac
podoabele lor fine,
privesc veșmântul Tău sărac
și-l caut să fiu ca Tine.
Când sunt chemat spre-un loc dintâi,
știu gândul lor prea bine,
/ mă trag spre urmă și rămâi
nedespărțit de Tine. /(bis)
Când ei mă vor să stau râzând
cu ei de tot ce-i bine,
eu mă feresc și-ascuns, plângând,
mă rog un duh cu Tine.
O, iartă-mă când nu-s așa
de-al Tău cât se cuvine,
/ când Te ascund spre-a nu vedea
vrăjmașii că-s cu Tine! /(bis)