210.
Cu-atâtea lacrimi a fost plină
Cu-atâtea lacrimi a fost plină
în lumea asta viața mea,
/ că, oricând cineva suspină,
eu plâng cu el cu-o jale grea./(bis)
Dar și-ntr-atât cântarea dulce
a bucuriei am trăit,
/ că, pe-orișicare drum m-aș duce,
eu cânt când văd un fericit./(bis)
Am suferit atât de-amară
singurătate pe pământ,
/ că nu pot să mai văd povară
pe nici un singur umăr frânt./(bis)
Dar și-ntr-atâta însoțirea
iubirii dulci m-a-nconjurat,
/ că pe-orice semen în iubirea
cea mai din cer l-aș vrea purtat./(bis)
Am cunoscut așa minciuna,
că pe-orice om îl bănuiesc,
/ dar și încrederea, că-ntruna
mă-ncred în toți ce-i întâlnesc./(bis)
O Doamne, dar de orice rele
desparte-acum sufletul meu,
/ în veci să nu fiu unde-s ele,
nici ele-n veci unde-aș fi eu!/(bis)