215.

Iubire, haidem împreună

Iubire, haidem împreună să ducem crucea mai frumos, c-atuncea spinii ni-s cunună și cerul cel mai cu Hristos! Fii tânără mereu și tare, și-ajută-mă să pot și eu, cu cât sunt vremi mai de-ncercare, să stau mai lângă Dumnezeu! Să nu pot fi fără de tine în nici un loc și-n nici un ceas, cu tine eu și tu cu mine să tragem în același pas. Tu m-ai plătit cu răni amare și eu, la fel, cu ani de chin, din raza Crucii Sfințitoare ni-i tors același sfânt destin. Tu poți să faci ce vrei cu mine, iar eu din tine pot la fel, căci Taina Tatălui ne ține un singur duh și gând în El. Hai, dulce dragoste-mpreună și la sfârșit ca la-nceput, căci spinii ne vor fi cunună și suferințele sărut!