219.
Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
dureri, și lanțuri, și rușine,
/ ajută-mi, Dumnezeul meu,
să nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Chiar dac-ar fi să fiu răpit
și-n noapte dus de mâini haine,
/ oricât închis și chinuit,
să nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Chiar dac-ar fi să mi se ia
tot ce-am avut pe lângă mine,
/ sărac și gol de-aș rămânea,
să nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Chiar dac-ar fi să zac flămând,
bolnav și-uitat la uși străine,
/ lovit și alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
răpiți și duși de lângă mine,
/ zdrobit de dorul după ei,
să nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Chiar dac-ar fi să știu că mor
departe, dus în zări străine,
/ tânjind de-al casei mele dor,
să nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Chiar dac-ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline,
/ pân-la sfârșit să spun deschis
că nu pot să mă las de Tine.(bis) /(bis)
Iar pentru toate-acestea, Sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
/ e ca să văd atunci, Iisus,
că nici Tu nu Te lași de mine.(bis) /(bis)