22.
Binecuvântează, Doamne
Binecuvântează, Doamne,
adunările frățești
unde-ai Tăi cu drag se-adună,
unde-ai spus că și Tu ești.
Binecuvântați să fie
toți câți cu iubire vin
/ să-Ți vestească și s-asculte
Sfântul Tău Cuvânt! Amin. /(bis)
Binecuvântează, Doamne,
tot Cuvântul Tău vestit,
Duhul Tău Cel Sfânt să-L facă
viu, și rodnic, și-mplinit.
Binecuvântați să fie
toți câți îl vestesc și-l țin,
/ împlinește-n ei trăită
sfântă voia Ta! Amin. /(bis)
Binecuvântează, Doamne,
rugăciunea tuturor,
tot ce știi că ni-e spre bine
dă-ne, Scump Mântuitor.
Binecuvântați să fie
toți câți să se roage vin,
/ tot ce-Ți cer spre mântuire
dă-le, Scump Iisus! Amin. /(bis)
Binecuvântează, Doamne,
laudele ce-Ți nălțăm,
să primești cu bucurie
tot ce-Ți plângem și-Ți cântăm.
Binecuvântați să fie
toți cei ce să-Ți cânte vin,
/ sfintele cântări cu lacrimi
să le-asculți cu drag! Amin. /(bis)
Binecuvântează, Doamne,
cei aleși și cei chemați,
fă-i pe toți un duh în Tine:
tineret, surori și frați.
Binecuvântați să fie
toți cei ce la Tine vin,
/ și în număr, și-n sfințire
fă-i să crească-n veci! Amin. /(bis)
Binecuvântează, Doamne,
sfânta Ta Lucrare-n veac,
tot mai dulce și mai dulce
să rodească pe-al Tău plac.
Binecuvântați să fie
toți câți legământu-și țin,
/ adunarea și-nfrățirea
fă-ne scumpe-n veci! Amin. /(bis)