232.
O, Betleem, o, Betleem
O, Betleem, o, Betleem,
ce noapte-a fost aceea
când Soarele din ieslea ta
Și-a răsărit scânteia!
O, Betleem, pământ sfințit
de-atâta strălucire,
ce mulți ca tine și-au uitat
întâia lor (bis) iubire!
Ce mulți ca tine și-au uitat
întâia lor iubire!
Ierusalim, Ierusalim
care-ți ucizi profeții,
de câte ori ți-ai nimicit
luminile vieții,
de câte ori te-ai prăbușit
în prag de mântuire,
ce mulți ca tine-și răstignesc
eterna (bis) lor iubire!
Ce mulți ca tine-și răstignesc
eterna lor iubire!
Betanie, Betanie,
cetate fericită
în care dragostea-i mereu
cântată și sfințită,
cu câte binecuvântări
ai tu împărtășire,
dar ce puțini ca tine-și țin
curata lor (bis) iubire!
Dar ce puțini ca tine-și țin
curata lor iubire!
Capernaum, Capernaum,
cetate cercetată,
câte minuni s-au petrecut
în fața ta odată;
de câte ori ai fost chemat,
și totuși ce-mpietrire,
ce mulți ca tine nu-și cunosc
divina lor (bis) iubire!
Ce mulți ca tine nu-și cunosc
divina lor iubire!
O, Nazaret, o, Nazaret,
cetate lepădată,
ce pași cerești te-a străbătut,
ce slavă ți-a fost dată,
dar ce netrebnic te-ai vădit
de marea strălucire,
ce mulți ca tine-și izgonesc
frumoasa lor (bis) iubire!
Ce mulți ca tine-și izgonesc
frumoasa lor iubire!
O, Golgota, o, Golgota,
nălțime-nfricoșată
spre care ne-nchinăm smeriți
de fiecare dată,
o, Sfinte Amintiri, ce mult
ne spun a' voastre nume!...
cu care, oare, dintre voi
ne-asemănăm (bis) în lume?
Cu care, oare, dintre voi
ne-asemănăm în lume?