237.
Iisuse, nu mai vreau de-acum
Iisuse, nu mai vreau de-acum
în lume nici un bine,
decât să m-adâncesc mai mult
în dorul după Tine.
Să cânt cu glas mai îngeresc
cântarea Ta aleasă
ce tot mai noi fiori de drag
în inimă îmi lasă.
Și să mă rog adânc, simțind
sărutu-Ți pe pleoape,
tot mai departe de pământ
și mai de cer aproape.
Iar când oceanul morții lat
va fi să-l trec odată,
să-l trec cu fruntea fericit
pe Sânu-Ți rezemată.
Și-ajuns Dincolo, să m-adap
din Zorii Fericirii
o dată doar cu ape din
Izvoarele Iubirii.
O dată doar să-mi sting pe veci
nestinsa setei pară
și-apoi, Iisus, iubirea mea
nimic n-o să mai ceară...