246.
Nalță-te, cântarea mea
Nalță-te, cântarea mea,
iarăși peste stele
pân-la Cel ce-I duci
așa gândurile mele.
Spune-I, inima mea, Lui
tot ce te frământă,
/ nu-i pe lume, dulce,
nu-i gând ca cel ce cântă. /(bis)
Focul inimii ce-l pot
lacrimile-aprinde
Lui să I se nalțe tot
până-L va cuprinde.
Lacrimile vor spăla
sfintele-I picioare -
/ astfel se va vindeca
tot ce mă mai doare. /(bis)
Numai gândul cel curat
are căi divine
până unde nu străbat'
nimenea altcine;
și-acest trup când va cădea,
cu alt trup voi trece
/ unde cu iubirea mea
veșnic voi petrece. /(bis)