248.
Doamne, ce dator pot fi
Doamne, ce dator pot fi
harului Tău mare,
/ mii de vieți dac-aș trăi
și-aș tot vrea să pot plăti,
Doamne, știu că nu voi fi
niciodată-n stare. /(bis)
Doamne, că mi-ai dat și dat
aur ca din soare,
/ nu-i ca mine de bogat,
Doamne, nici un împărat,
dar de cât mi-ai dat și dat
ce-Ți voi da eu, oare? /(bis)
Doamne, n-am un alt cuvânt,
nici alt dar mai mare;
/ doar o lacrimă și-un cânt,
și-acel tainic simțământ
pentru care nu-i cuvânt,
inima mea are. /(bis)
Doamne, ia-mi-le-ascultând
dulcile-mi suspine
/ și le-așază lăcrimând
lângă dulcele Tău gând
care-Ți arde așteptând
numai după mine. /(bis)