257.
Lasă-mă mereu, Iisuse
Lasă-mă mereu, Iisuse,
să Te văd și să Te-ascult,
/ căci flămânda mea iubire
Te dorește tot mai mult. /(bis)
Câtă duioșie-n glasul
și-n privirea Ta adui,
/ când așa, ca Magdalenei,
milă nesfârșită-mi spui! /(bis)
Când, ca gloatei de-altădată,
nesfârșit alin să-i faci,
/ îmi grăiești de fericirea
celor pașnici și săraci. /(bis)
Cum trăiesc atunci aievea
haru-acelei noi vieți;
/ ce lumină-mi dă privirii
înțelesele frumseți! /(bis)
Și mă simt copil, Iisuse,
pe genunchii Tăi șezând,
/ în tăcerea cea mai sfântă
ascultând și ascultând. /(bis)
O, Te-aș asculta de-a pururi,
nedorind nimic mai mult,
/ că nu-i altă fericire
ca s-ascult, s-ascult, s-ascult.../(bis)