265.
Lăsați-mă s-alerg voios
"Lăsați-mă s-alerg voios",
grăbit spun cui mă-ntreabă -
că-n ascultarea lui Hristos
se cere mers cu grabă.
Nu-mpovărați umblarea mea
cu tot ce ruginește,
/ nici cu ce furii pot lua
sau molia-nvechește! /(bis)
Nu chinuiți a' mele zări
cu șoaptele lăsate,
lăsați-mi slobode cărări
virtuților curate!
Disprețuiesc tot ce-i deșert,
arunc tot ce mă ține,
/ nădăjduiesc, și uit, și iert,
și înțeleg pe-oricine. /(bis)
Las bătrânețea-ntârziind
să-și tragă neputința
și-alerg spre unde, strălucind,
m-așteaptă umilința.
Las tot ce-i căldicel și las
umblarea cea ușoară,
/ căci ziua ce mi-a mai rămas
se-apropie de seară. /(bis)
Grăbit lucrez cât pot voios,
grăbit spun cui mă-ntreabă:
Grăbit alerg... După Hristos
se cere mers cu grabă!.
Las tot ce-i căldicel și las
umblarea cea ușoară,
/ căci ziua ce mi-a mai rămas
se-apropie de seară. /(bis)